• Voluntariatul medical românesc

    Pentru că simpatia pentru eroi începe să se fâsâie lent (judecând după numărul de poze cu pisici postate pe internet), mă grăbesc să împărtăşesc şi noţiunea de „voluntariat“ medical celor care au avut şansa să stea departe de sistemul naţional …

  • Citiţi şi gândiţi, fiindcă autorul dăcât scrie

    Din categoria „eram vegani şi când mâneam dinozauri“, să vedem ce mai publică cualiti preş, aia formată din verişoarele redactorului-şef, de trebuie să le corectezi de trei ori articolul pe care l-ai scris tot tu, de exasperare că nu sunt…

  • Ape de fiţe sau impozitul pe prostie

    Sunt în a patra zi de recluziune la domiciliu din cauză de tratament laser şi am terminat toate cărţile pe care le aveam începute, am dat cu mopul până la Lehliu, am văzut cinci filme, am făcut exerciţii de gramatică…

  • Cristalul vindecă banalul

    Singurii care nu au suferit de lipsa soarelui iama sunt, fireşte, fanii terapiilor alternative. Nu poţi bea magla-vaisuri verzi ca să produci clorofilă în maţe? Il salvează tratamentul cu cristale, amplu prezentat la TV ca terapie de sezon. Acum o…

  • Expertul a absolvit doar şcoala ajutătoare

    Binecuvântată fie ziua de sâmbătă şi emisiunili despre nutriţie pe care le aduce! Dacă nu eram liberă, deschideam eu televizorul? fîu. Aflam eu că ianuarie e luna tradiţională pentru detoxifiere, lună în care mâncăm tradiţional doar legume verzi şi seminţe…

  • Tratamente agricole pe om

    In timp ce cercetarea medicală se dă cu capul de pereţi încercând terapii cu anticorpi monoclonali (un fel de gloanţe personalizate antiagresor) sau cu celule stern (încă experimentale), toate bolile sunt deja vindecate de către agricultorii amatori ai intemetului. Cum…

  • Moromete intemeticus

    Prozaicele preocupări cotidiene ne ţin departe de cuceririle ştiinţifice? Remediabil! Există site-uri cu duiumul în care Moromete intemeticus, după ce a citit la gazetă, ne explică şi nouă ca la birtul sătesc online cum stau lucrurile. Situaţiunea, car’vasăzică. Aflu prin…

  • Vitaminele secrete descoperite de mine

    Mândri că suntem nutriţionişti! Păi?! Descoperim! permanent atâtea miracole sau pericole în alimente că nu prididim să le împărtăşim boborului! Uite, zilele trecute, la cabinet, asistenta/secretara mea, fată şcolită (două facultăţi, trei limbi străine), a scăpat pe jos un măr,…

  • Viermele de cancer

    Ca să învăţ franceza cu plăcere, părinţii mei au făcut efortul de a mă abona la revista Pif, una dintre minunile copilăriei mele. Banda mea desenată favorită a fost „Jungle en folie”, iar personajele preferate, Pótame (doctorul „riguros specializat în…

  • Alge verzi în noaptea minţii

    Au înnebunit salcâmii, ne tot cântă până la idiosin-crazie o reclamă TV. Păcat de versuri, mi-a ieşit pe nas cântarea. Da’ io vă spun că au înnebunit şi algele. Sau, mai corect, virusurile lor. Neavând bani de cumpărături la Paris,…

  • Daţi-mi antioxidanţi, că ruginesc!

    De dezolare că reforma sanitară e gata doar 99% (eu) şi de nervi că nu mai avem vârsta să sărbătorim Valen- tine’s Day cu inimioare şi dulcegării (toate), ne-am în­tâlnit aseară câteva cucoane mature, serioase şi educate la un restaurant…